D'ale lui jeeeBeee

                                                                                             

 Mult ă  vreme de c â nd nu am mai postat dar ast ă zi am decis c ă  e vremea s ă  o cunoaste ţ i si voi pe fiica mea Sofia Elena. O zi bun ă  s ă  ave ţ i.              

      Se caută şi se gaseşte o EA exact pe masura ta. Nici foarte-foarte, nici prea-prea... Odată ce-ai gasit-o, o faci sa te iubească. Cum? Simplu. Iubind-o! Ştiu că ştii, c-ai felul tau, dar citeşte, poate afli ceva nou, nu fi băbălău... Se oferă câte-o floare, des, nu câte-o sută o dată la un an, şi e de preferat sa fie furată cu mâna ta, in drum spre ea, din grădina altcuiva, nu cumpătată de la florarie, cum obişnuieşte toată lumea. Se stabileşte un salut secret, numai al tău şi-al ei: e de preferat să implice atingerea nasurilor sau sărutarea ochilor, mă rog... aici veniţi voi cu idei. Nu-i spune des că o iubesti, că-si pierde "te iubesc-ul" din valoare, mai bine trezeşte-o-n miezul nopţii, ia-o de mână şi plecaţi la mare. Se doarme împreună, cum altcumva?!     Se ia iubita, se trezeste din somn, din senin, aşa, şi i se spune la ureche "ce bine că eşti", sau doar priveşte-o şi spune-i in gând că o iubeşti: o să-nţeleagă ea... Tehnica de gâdilat şi mângâi...

       Horaţiu Mălăele crede că boemia actuală este inexistentă, că se mai fac mari spectacole româneşti doar accidental şi că publicul reacţionează doar la lucruri „ieftine“, care fac rating. Actorul vorbeşte tranşant despre prostie, dogmă şi mediocritate, în cartea „O poveste cu Horaţiu“ de Doina Papp, apărută la Editura Allfa. Iată câteva opinii ale lui Horaţiu Mălăele:       „Mi-a plăcut o vorbă a unui prieten, pe care am tot amintit-o în contexte diferite: «Sunt oameni atât de proşti încât nici nu pot să traverseze strada. Ei se nasc, trăiesc şi mor pe acelaşi trotuar»“.       „Am jucat peste tot în lume pentru comunităţile româneşti şi pentru doritorii băştinaşi, din China până în Australia, din Madagascar până în vestul sălbatic al Americii.Nu ştiu dacă am fost prins în conceptul de multiculturalitate, important este că am cunoscut oameni esenţiali cu care am legat prietenii dinamice, am văzut lumea şi, la rândul e...

  Oare la ce e bună de fapt, așteptarea?Cred că așteptând doar lași timpul să treacă pe lângă tine. Mi-am dat seama, de lungul vieții mele, că, decâte ori am așteptat să se întâmple ceva, de fapt, nu se întâmpla nimic. Doar așteptam. Nu îmi găsea nimeni rezolvări pentru probleme, nu venea nici trenul mai repede și nici gazele nu porneau mai devreme dacă erau întrerupte între 08:00-12:00. Atunci, de ce să nu faci ceva util cu timpul care trece de pomană? De ce să nu rezolvi tu problemele? De ce să nu ajungi la gară doar cu 10 minute înainte să vină trenul, sau să îți iei o carte cu tine dacă știi că ai de așteptat jumătate de oră? De ce să nu faci un duș cu apa rece, că deh, tot vine primăvara, și să ieși naibii din casă? Am tot fost răbdător și am așteptat. Am așteptat pentru multe lucruri si...nu s-au întâmplat. Doar a trecut timpul pe lângă mine, fără ca eu să îmi dau seama...păcat. E tare prețios. Dar nu mai aștept. Iau taurul de coarne și mă ocup de tot. :) Nu îmi mai iro...

     Dacă e un lucru pe care ador să îl fac, acela e să zâmbesc!!! Să zâmbesc...mult!! Zâmbesc când aud  la telefon vocea unei persoane dragi,când mi se face un compliment sincer,zâmbesc când îmi sunt prietenii aproape,zâmbesc când persoana iubită mă sărută tandru pe frunte.Zâmbesc chiar și atunci când oamenii  mă pun la zid...nu îmi place să le dau satisfacția de a vedea că și-au atins scopul!!Acela de a face rău. Nu pot  să zâmbesc chiar întotdeauna, nu pot șterge mereu lacrimile cu zâmbete...dar mă lupt mereu cu mine și pentru a-mi lăsa zâmbetele libere să-mi zburde pe chip. Și nimeni, dar absolut nimeni nu poate să îmi fure zâmbetul atunci când sunt fericit.     Îmi place să dăruiesc zâmbete.Oricui.Oricum.Oricând.Oriunde.Pentru că vreau să dăruiesc și altora bucuria pe care mi-au făcut-o și mie alții, făcându-mă să zâmbesc.     Așadar, le mulțumesc celor care mi-au dat motive să zâmbesc.Au fost multe.Și...

   O bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le cără pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.La sfârşiţul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate plin.Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietul vas crăpat era ruşinat de imperfecţiunea sa.După 2 ani, acesta i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:   -Mă simt atât de prost, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!Bătrâna a zâmbit şi a spus:     -Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că ţi-am ştiut defectul şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, iar, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi împodobesc ...