Un simplu interviu....

    " Are o burtă foarte mare. Imensă. Stă tolănit pe fotoliul directorial și se bâțâie ușor. Mă observă. Eu termin ce am de spus, iar apoi aștept să spună și el ceva. Își duce încet mâna la ceafă. Se scarpină puțin, apoi o lasă să-i atârne pe lângă corp. Nu-nțeleg, frate. Criza asta a lovit nasol toată planeta. Dar la așa ceva chiar nu m-așteptam. Păi matale ești figură publică. Cum adică? Să vii matale să te-angajez eu? Adică pe ce post? Matale ai pregătire intelectuală, n-ai ce căuta aici. Îi explic că știu să fac multe lucruri. Îl fac să înțeleagă că sunt un om care se descurcă în orice situație. Îi povestesc pe scurt că am trecut prin tot felul de perioade, mai bune și mai rele. Că uneori am avut bani mulți, iar alteori am rămas lefter, și că tot am ieșit cumva la liman. Mă ascultă. Mă privește atent. Afișează un zâmbet cam neclar. La un moment dat mă întrerupe. Scuze, chiar am uitat complet, trebuia să dau un telefon important. Vă rog, așteptați-mă puțin în anticameră. Mă ridic de pe scaun și ies din birou. Secretara nu e nicăieri. Rămân în picioare și aștept. N-am închis ușa biroului, am lăsat-o puțin întredeschisă. Trece un minut, iar eu nu mai am curajul să o închid pe dinafară, am impresia că ar fi o impolitețe să mă mai manifest în vreun fel. E liniște perfectă, așa că îi pot auzi vocea, dincolo de ușă. Vorbește la telefon.

      Nu, frate, nu. Scutește-mă cu prostiile astea cu sănătatea și mișcarea și alte frecții. Eu te plătesc ca pe un rege, ca să-mi faci ce-ți cer eu, nu ce-mi propui tu. Hai mă, omule, doar ne cunoaștem de ani de zile, acuma ți s-a sculat ție să-mi dai lecții? N-ai altă treabă, așa e? Ai luat cărțulia aia de-ai răsfoit-o prin facultate și-mi citești din ea. Bă, fă-te profesor ca să-i plictisești pe studenți. Pe mine nu trebuie decât să mă programezi la operație. Îmi zici când să vin, și-atuncea eu las tot și mă prezint la tăiere. Bă, tu ești prost? Am croitor care-mi face haine de mă bălăcesc prin ele. Nu, mai bine facem altfel, că n-o scot la capăt cu tine. Zi-mi cât mă costă distracția și terminăm balamucul. Zece mii de euro? E-n regulă. M-am prins, suma asta ai scos-o tu din burtă acuma. Vezi? Vezi că și tu ai burta mare? Ha-ha. Scoți numa prostii din ea. Bine, omule, îți dau cât vrei tu, numai programează-mă pentru mâine. Da, așa facem. Mă operezi mâine și io-ți dau zece mii de euro. În mână. Fară factură, fără rahaturi de-astea. Ți-i aduc eu, îi prind cu elasticul de la chiloți și ți-i aduc. E bine? Așa. Așa te vreau, nenicule. Hai. La ce oră? Bun. Gata. Îmi strâng jucăriile și mâine dimineață mă prezint la ușa clinicii tale. Te-am pupat. Mm? Cum adică să nu mănânc nimic astă-seară? Ai înnebunit? Hai, nu mai veni cu pretenții de om nebun, că te-njur de mamă. Te-am pupat.

      Aud cum pune telefonul pe birou. Nu știu ce să fac. Am rămas în picioare, în spatele ușii, rezemat de un perete. Secretara n-a apărut, probabil că o fi ieșit să fumeze un pachet de țigări. E liniște. Brusc, îi aud vocea. Domnu Piersic. Mai sunteți acolo, domle? Realizez penibilul situației și mă recompun rapid. Deschid ușa și bag capul în birou. Aha, credeam că ați plecat. Domle, îmi cer scuze, eu chiar trebuie să mă urnesc acuma, am multă treabă. Mi-a făcut plăcere că am discutat, chiar o să mă gândesc dacă pot să vă ofer ceva. Mai vorbim peste o lună, bine? Dau să plec, apoi simt un fel de compasiune pentru omul ăsta gras. Simt nevoia să-l îmbărbătez. Mă întorc și-i spun că, fără să vreau, am surprins ceva din conversația lui telefonică. Îi spun că am un prieten care a fost în aceeași situație, că și-a micșorat stomacul prin operație, iar acum se simte foarte bine și a început să facă jogging. Mă privește uluit. În timp ce vorbesc, încep să-mi dau seama că am făcut o gafă nepermisă. Mă gândesc cum s-o dreg, mă gândesc că uneori chiar vorbesc prea mult și că ar trebui să învăț să-mi mai țin gura. Fără avertisment, începe să râdă. Să ce? Să-mi micșorez stomacul? Hai domle că ești copil. Păi eu vreau să-l dublez, nene. Asta m-am chinuit să-i explic lu idiotu ăsta de doctor. Viața-i scurtă, nenică. Iar mie-mi place să mănânc mult. Aia e. Hai că m-ai făcut să râd, domle. Îmi arată ușa. Sănătate. Doamne-ajută.

       Ies pe holul clădirii, cobor cu liftul. Ajung în stradă. Stau puțin locului. Îmi pipăi abdomenul. Aș putea să mai dau jos vreo trei-patru kilograme. N-ar strica. Nu-mi trebuie decât puțină voință. Sau poate nici măcar nu-i nevoie de efort fizic. Dacă nu găsesc un loc de muncă, într-o lună de zile ajung la greutatea ideală. "

  P.s : Superb sau ce ? :))