Destinul uman


     În primul rând aș dori să precizez faptul că Pământul/Terra are o vechime de 4,5 miliarde de anii fiind mult mai bătrân decât susține Biblia. Acest lucru a fost posibil de aflat datorită tehnologiei din ziua de astăzi unde oamenii de știință au folosit C-14 cu ajutorul căruia pot determina vechimea unui lucru sau a unei ființe de pe această planetă.Acuma nu vă puneți și voi întrebarea dacă și alte istorisi relatate în Biblie sunt reale?
        Cine suntem?
    Ca și restul universului în care ne aflăm, noi suntem creația lui Dumnezeu, cea mai pură si imesă energie de pace și iubire care ar putea exista vreodată.Defapt acesta este adevăratul Dumnezeu , nu cel impus de religii care este redat încă din clasele I-IV până la terminarea liceului, unde ne sunt povestite o sumedenie de istorisiri din vechiul si noul testament care defapt sunt doar mituri si legende ale iudeilor așa zisul popor sfânt.Omenirea a fost creată cu siguranță în urmă cu 1,8-2 milioane de ani cel puțin, împreaună cu alte viețuitoare ale planetei.Deci în concluzie suntem una dintre creațile Adevăratei Divintăți împreună cu restul universului care a luat naștere la un moment dat.
        De unde venim?
    După spusele multor civilizații, plus documentările mele mai mult sau mai puțin bune, pot spune că Terra a fost ajutată în avansarea speciei noastre de către o civilizație extraterestră. Această era o specie extraterestră care coloniza planete cu scopul de a îi înrobi pe locuitori și de a beneficia de resursele naturale ale planetei.Se susține faptul că ADN-ul uman a fost modificat și nu odată ci de mai multe ori până când aceștia au ajuns la rezultatul dorit adică sporirea puterii de muncă și de a ne ține într-o oarecare “cutie” astfel încât omul să nu cunoască adevarata lui capacitate de funcționare, a creierului , a energiei pe care o emană, a sufletului său.Din păcate populația este și acuma ținută într-o oarecare “cutie” chiar si prin asa zisa criza finaciara și multe altele.
        Încotro ne îndreptăm?
    Viitorul nostru depinde doar de noi, nu de alți, ar trebui să luăm măsurile adecvate și să ieșim de sub această “conducere din umbră” care nu face decât să ne ducă spre pierire.Nu vă mai lasați influențați de alți, citiți, documentați-vă , aflați răspunsurile care ne sunt “interzise” , nu lăsați pe alți să vă dicteze ceea ce să faceți și ceea ce să credeți.

    P.s : Dacă sunt persoane care nu sunt de acord cu mine, nu sunt dușmanii mei ci parteneri de dialog civilizat pentru aflarea adevărului. O zi placută.

Comentarii

  1. Nu am auzit niciodata de vr-o documentatie care sa ateste faptul ca am fost ajutati in avansarea speciei noastre de carte o civilizatie extraterestra.Poate,cine stie,e prima data cand aud asta si prima data cand ma gandesc la ea.Sunt deacord ca viitorul nostru ar trebui sa depinda de noi si ca oamenii ar trebui sa invete sa faca lucruri bune pentru o continuitate, nu pentru ei insisi,pana la urma lumea poate exista si fara 50 de persoane,dar nu poate exista daca noi distrugem acum tot.Intotdeauna am zis ca eu nu cred in biserica,biblie ,religie,dar cred in Dumnezeu,dar nu asa cum il prezinta biblia,din aceasta cauza multi oameni s-au uitat ciudat la mine,din pacate consider ca biblia si biserica au fost create pentru o manipulare in masa,dar nu voi intra in acest subiect caci e mult prea complex.

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow, mai sunt persoane in jurul meu care priveste biserica, ca o afacere pentru preoti :) Zi faina iti doresc :) Multumesc de vizita

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum ne tragem si din extraterestri? :))) Nu ti-au ajuns Darwin si Biblia? :)) ... repede incerci u sa gasesti o explicatie, desi ... daca stau bine sa ma gandesc :D ... eu am asa apucaturi de martian :))) nu m-as mira, nevoita fiind sa plec pe marte, sa-mi placa prea mult planeta :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai vezi, clar te tragi din mapeti ....fiecare are explicatia sa, nu e neaparat necesar sa fii de acord cu mine :D:))

    RăspundețiȘtergere
  5. La fel cum e si Biblia si explicatia evolutionista a lui Darwin asa e si studiul asta...niste explicatii probabile...dupa parerea nu ai cum sa sti exact chestiile astea deci...mai bine nu intrebi:))

    RăspundețiȘtergere
  6. :)) Foarte tare explicatia la datarea cu C14. Carbonul radioactiv se foloseste pentru determinarea vechimii unor artefacre, dar se foloseste pe materie de natura organica si perioada de injumatatire a C14 este de aprox 6000, deci precizia acestei datari nu poate merge asa de departe, vechimea Terrei nu a fost determinata prin datare cu C14, ci cu alte elemente radioactive precum Th232(toriu) care poate data pana la aprox 23 mil de ani sau Rb87(rubidiu) care are perioada de injumatatire pana la 50 de mil de ani deci poate fi folosit in datare pana la max 100 de miliarde de ani, dar e teoretic, nu exista nimic asa de vechi e Terra:D Sau poate nu l-am gasit noi inca;))
    Nu as fi stiut nici eu asta daca nu as fi facut la facultate un curs pe nume chimie fizica:)) Cat despre evolutia noastra ca specie, sunt de acord cu tine, am fost vizitati de specii prietenoase sau mai putin prietenoase, cert este ca dragul nostru creier poate face peste 300% din ceea ce face el zilnic, doar ca trebuie sa il "dresam", dar guvernele noastre ne tin in umbra si ne indobitocesc cu crize inventate si cu boli provocate tot de "mai marii" guvernelor. Si cam asta e in MARE parerea mea:D

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Miiuta :Ms ca mi-ai impartasit`o si mie :) Cu respect :)
    @ Zdwuy : Si asta e un punct de vedere :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Servus.
    Cam ambitios proiectul.
    S-a terminat criza politica?
    A plecat Barcelona?
    Pentru mine totul este in evolutie. "Deocamdata" s-ar putea sa ai dreptate. Si eu credeam ca zoologia si geografia invatate in scoala sunt definitive! Si uite ca apar specii noi, si uite ca noi nu cunoastem nici a mia parte din "universul oceanic" dar dam verdicte despre univers.
    Nu sunt "didactic", e parerea mea.
    Zi buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  9. Crezi politica nu o sa se termine niciodata :) e in inteteresul lor sa nu se termine....De Barcelona nu mai stiu nimic, doar ca ne-a dat 2 goluri si cam atat...Ce am zis eu aici nu e un verdict ci interpretarea mea a celor 3 intrebari :P Seara faina

    RăspundețiȘtergere
  10. Ca suntem dirijati, asta-i clar. Pana la extraterestri eu zic ca unii semeni de-ai nostri cam confunda Terra cu mosia lor personala si prin activitatile pe care le desfasoara fac ce vor si nu tin cont de nimeni.

    In privinta crizei, e limpede ca a fost provocata si trebuie sa platim toti pentru escrocheriile unui nr. mic de bipezi.

    RăspundețiȘtergere
  11. Corect Cristi asta e confunzia generala si grava ...se cred stapani peste toti si toate :)

    RăspundețiȘtergere
  12. ''vechime de 4,5 miliarde de anii fiind mult mai bătrân decât susține Biblia''.Fals numai Dumnezeu stie cu exactitate de cat timp este creat pamantul,pentru ca EL la facut.Si daca Dumnezeu spune ceva cu siguranta ca este adevarul absolut.Restul sunt interpretari proaste ale oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Extratereştrii,oh!Eu cred doar că D-zeu ne-a creat!

    RăspundețiȘtergere
  14. @ BUCUR : E o parere de a ta :) si o respect :P
    @ Aniela : Bine ai revenit :) cum de ai intrat iar pe blogul meu ? :)) Crede in continuare asta :D zi faina

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

~ Parerea ta conteaza pentru mine ~

Postări populare de pe acest blog

Să ne imaginăm zic...

Mă doare`n cot de ce spune lumea ?!!?