Să ne relaxăm zic....


    Mă forțam adesea să rețin lucrurile importante și în cursul citirii mă opream enervant de des să văd dacă-mi amintesc niște lucruri care uneori nici măcar nu țineau de ceea ce citeam în momentul respectiv. Era ca un test, ca o instrucție pe care o făceam cu propria-mi minte, ca să mă asigur că îmi slujește așteptăriile și nu face ce vrea ea.
     Ei bine ce am observat. Am observat că prin această forțare nu dădeam voie lucrurilor să se întâmple. Nu dădeam voie minții să se concentreze fiind mult prea preocupat de ideea de a fi concentrat. Nu dădeam voie memoriei să așterne lucrurile pentru că tot timpul eram cu bâta pe ea, să fiu sigur că își face treaba așa cum vreau eu.
     De ceva vreme, am început să dau voie lucrurilor să se întâmple, să nu mai fiu obsedat de ideea de a controla totul și am observat că această detașare aduce mai multe rezultate decât dorința veninoasă de supracontrol.
     Am observat că memoria începe să funcționeze mult mai bine, uneori eram uimit de câte detalii am reușit să rețin așa, fără să mă forțez. Pe când, în vremea când eram obsedat de control adesea mă vedeam ca fiind aiurit.
    Un alt episod în care am observat avantajele detașării a fost în timpul dinaintea prezentărilor de la facultate.Înainte de a vorbi în fața unui public, eu și majoritatea celor pe care îi cunosc, avem emoții.Ne e frică, să nu greșim, să nu ne bâlbâim, să nu ne pierdem ideiile și să nu fim sancționați de juriu în vreun fel.
    Ei bine, acest lucru creează o tensiune. Când strângem cu dinții de niște așteptări, devenim tensionați. Această tensiune ne consumă o grămadă de energie și lipsa relaxării ne face să accesăm mai greu abilitățiile și resursele pe care le deținem. Bineînțeles, și relaxarea asta să fie una moderată, nu una în care să adormim.
    În concluzie, renunță la a mai strânge cu dinții de anumite rezultate, lasă lucrurile să curgă de la sine și observă schimbările.

Comentarii

  1. Salut,este foarte adevarat ceea ce ai scris aici,cu cat esti mai RELAXAT cu atat o sa ai o memorie mai eficienta daca pot spune asa.Aceasta relaxare iti poate salva pielea in anumite momente,de exemplu la un examen oral sau scris,cu cat te fortezi cu atat mai mult nu iti vei aduce aminte nici o boaba din ceea ce ai invatat,asta duce la o stare maxima enervare si implicit la picarea examenului.


    PS:Gandeste liber si o sa ai succes!

    RăspundețiȘtergere
  2. interesanta idee,e bine de luat in seama ce ai spus

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot mai multa lume uita sa se mai si relaxeze sa se detaseze de rutina de zi cu zi.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

~ Parerea ta conteaza pentru mine ~

Postări populare de pe acest blog

Să ne imaginăm zic...

Mă doare`n cot de ce spune lumea ?!!?