Postări

Se afișează postări din iulie, 2013

Kaufland - este pentru mine...

Imagine
   După cum bine știți primul meu job a fost ca agent achiziții clienți dar de aproape 4 luni sunt angajat cu acte în regulă la un supermarket pe nume Kaufland.Postul ocupat este de casier dar pe lângă asta mă ocup și de scanatul magazinului (fac prețuri). Deși am o exeperienta minimă în ceea ce privește munca cu clienți, pot spune că mă descurc (nu fac pagubă Kaufland-ului ) cât timp stau la casă. La început am întâmpinat mari probleme cu acele coduri PLU ( produse care nu au cod de bare ) și cu acei clienți care îmi cereau să mă mișc mai repede de parcă aveam vreo 5 mâini pe la spate și nu vroiam să le folosesc.     Cele aproape 4 luni nici nu le-am simțit trecând, oare o fi din cauză că au fost pline de peripeții? Una dintre ele sună cam așa : un client a uitat să cântărească un produs i-am arătat unde și ce să facă iar când revine îmi zice că nu a găsit acel produs și i-am zis să pună orice nu neapărat acel produs, revenind de la cântar de`a dreptul enervat îmi zice tare ș

Să mai punem paharul jos zic...

Imagine
    Un psiholog îi învață pe cursanții lui despre ' managementul ' stresului. A luat un pahar de apa și s-a plimbat prin sală...în liniște. Toată lumea aștepta o întrebare de genul - este pe jumătate plin sau pe jumătate gol. La un moment dat s-a oprit, a ridicat paharul și și-a întrebat auditorii :"Cât de greu este acest pahar cu apa".Mirați, cursanții au dat răspunsuri între 250 și 500 ml.       Răspunsul psihologului a fost următorul : Greutatea absolută nu contează. Contează cât timp îl vei ține ridicat. Un minut - nici o problemă. O oră - o durere de braț . O zi - îți paralizează brațul. În fiecare din aceste 3 cazuri greutatea paharului nu se schimbă. Se schimbă doar timpul ... și cu cât e mai lung, cu atât mai greu este. Stresul și grijile din viață sunt asemenea paharului cu apa. Dacă te gândești puțin la ele ...nu se întâmplă mare lucru. Dacă te gândești mai mult la ele...începe să te doară sufletul. Dacă te gândești tot timpul la ele - îți paraliz

Moromeții, un film fabulos

     În 1984 Stere Gulea a propus Consiliului de Stat pentru Cultură și Artă realizarea filmului Moromeții. Scenariul filmului a fost scris de Stere Gulea după volumul I al romanului Moromeții de Marin Preda.      Acțiunea cărții se petrece în anii '30 ai secolului al XX-lea la Siliștea Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda. Localitatea se schimbase însă destul de mult în cei 50 de ani care trecuseră de la momentul descris în carte, chiar scriitorul afirmând în volumul  Imposibila întoarcere  că „…ăsta nu e satul meu”. Regizorul a vizitat mai multe sate pentru a găsi unul care să semene cu satul descris de Marin Preda în roman, alegând în final satul Talpa, tot din județul Teleorman.Au fost găsite două case nelocuite alăturate, despărțite de un gard, înspre marginea satului, care au fost alese pentru a fi casa lui Bălosu și a lui Moromete.În curțile celor două case nu era însă niciun salcâm, așa că a fost adus unul tocmai din Alexandria.      Filmul a fost reali

Cică nu se mai uită lumea la tv !!??!!??!!

   N-am cum să nu mă uit la emisiunile lui Mircea Badea, ca telespectator, așa, pur și simplu ca amator de calambururi, de ironii, de limbă română așezată frumos, cu scop.    Îi înțeleg și pe cei care îl identifică numai cu declarațiile lui la nivel politic, dar nu despre asta mi-am propus să vă vorbesc, ci despre una dintre celelalte dimensiuni ale discursului său. Nu demult, spunea un lucru care m-a făcut să râd, pentru că îl gândisem fix la fel și nu ne vorbiserăm.    Mai nou, în societățile în care mă învârt, e o modă: ipocrizia referitoare la televiziune și la răul pe care aceasta îl face, îl aduce în casele noastre, îl impune, chiar. La nivel pur personal, gândesc la fel ca Mircea Badea care ne zice că putem schimba canalul sau stinge mașinăria, televiziunea e evitabilă. Dacă nu te “educă” (de parcă școala sau părinții nu s-ar fi inventat în nomenclatorul de meserii și meniri!), televiziunea nu e bună, cah, improprie copiilor noștri, care se uită la Capatos după 11